Cum îţi poţi feri copilul de capcana consumului de băuturi alcoolice: „Un adolescent înţeles, măcar de unul dintre părinţi, nu evadează în alcool” (Adevarul, 25 noi 2015)

Potrivit unui studiu realizat de UNICEF, peste 42% din adolescenţii români cu vârste între 14 şi 18 ani beau alcool, 50% în mediul urban, faţă de 32% în mediul rural. Psihologul Keren Rosner a oferit părinţilor soluţii în prevenirea şi gestionarea situaţiei în care copilul lor consumă alcool, în cadrul unei campanii de conştientizare a pericolului presupus de consumul de băuturi alcoolice în rândul tinerilor.

 


 

Campanie pentru combaterea consumului de alcool în rândul minorilor. Mulţi adolescenţi încep să consume alcool în jurul vârstei de 14 ani (Mediafax, 25 noi 2015)

Consumul de alcool în rândul minorilor este îngrijorator în România, în condiţiile în care patru din zece adolescenţi români au consumat alcool cel puţin o dată în viaţă, iar majoritatea au cunoştinţe limitate asupra efectelor pe care consumul de alcool îl are asupra sănătăţii lor fizice şi mentale, a declarat, miercuri, Florin Rădulescu, preşedintele Asociaţiei Spirits România, într-o conferinţă de presă.

 


 

In Romania, 42% dintre adolescenti au consumat alcool cel putin o data. Dar copilul tau? (Centrudeparenting.ro, 19 noi 2015)

Consumul de alcool in randul minorilor este un fenomen comun in Romania unde peste 42% dintre adolescentii cu varste intre 14-18 ani au consumat alcool cel putin o data in viata (potrivit UNICEF). Cei mai multi tineri considera ca este normal sa consume alcool si nu au nicio idee asupra consecintelor alcoolului asupra organismului lor, conform unei cercetari realizate de Strategies Research&Business Consulting in 2015.

 


 

Cum discuti despre alcool cu copilul tau (desprecopii.ro)

Alcoolul, alaturi de fumat, droguri si inceperea vietii sexuale, este unul din comportamentele de risc ce vizeaza minorii/adolescentii. Potrivit UNICEF, consumul de alcool in randul minorilor este un fenomen comun in Romania, unde mai mult de 42% dintre adolescentii cu varsta intre 14-18 ani au consumat alcool cel putin o data in viata.

 


 

Adolescentii romani beau inca de la 14 ani (Jurnalul.ro 23 Iul 2015)

Abuzul de băuturi alcoolice în rândurile tinerilor este frecvent, dar autorităţile acordă puţină atenţie fenomenului. Legislaţia care interzice vânzarea de alcool minorilor nu este respectată, iar vârsta medie la care tinerii se apucă de băut este 14 ani – arată studiile Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA).

 


 

Ce vină au părinţii: de ce abuzează copiii şi adolescenţii români de alcool (Adevarul, 27 noi 2014)

Cât de mult influenÅ£ează stilurile parentale consumul de alcool la minori în România?” Aceasta este una dintre întrebările la care răspunde studiul “ResimÅ£ind efectele: România – Stiluri parentale ÅŸi influenÅ£a consumului de alcool la minori”, prima cercetare realizată în Å£ara noastră care vizează legăturile dintre modelele parentale, consumul de alcool ÅŸi probabilitatea abuzului de alcool la următoarele generaÅ£ii.